vineri, decembrie 6, 2024

Lista farmaciilor în care te poți vaccina antigripal începând din 17 ianuarie

MedicalLista farmaciilor în care te poți vaccina antigripal începând din 17 ianuarie

A început vaccinarea antigripală și în farmaciile comunitare autorizate în acest sens de Ministerul Sănătății. Colegiul Farmaciștilor a publicat lista farmaciilor în care te poți vaccina antigripal începând cu data de 17 ianuarie în București, dar și în alte orașe.

În situația instituirii stării de alertă epidemiologică determinată de gripă, Colegiul Farmaciștilor din România a transmis că în mai multe farmacii din București și alte 15 județe oamenii se pot vaccina antigripal, în cadrul unui program pilot. Lista farmaciilor este în continuă completare pe măsură ce se eliberează autorizațiile speciale și farmaciile își pun la punct logistica necesară, a mai spus Colegiul Farmaciștilor.

Vaccinarea antigripală în farmacii se face de către farmaciștii care au absolvit cursuri de pregătire postuniversitară, organizate de universitățile de medicină și farmacie din România în perioada noiembrie – decembrie 2022. Totodată farmaciile care au dorit să se implice în program au fost autorizate special pentru a desfășura activitatea de vaccinare împotriva gripei sezoniere, lista acestora fiind publicată pe site-ul Ministerului Sănătății.

În plus, persoanele care doresc să se vaccineze împotriva gripei sezoniere în farmaciile comunitare trebuie să parcurgă următorii pași:
– să consulte lista farmaciilor autorizate pentru vaccinarea antigripală pe site-urile indicate, la rubrica dedicată și să se programeze telefonic în prealabil;

– să solicite recomandarea medicală de vaccinare antigripală fie medicului de familie, fie unui alt medic specialist, dacă în anii anteriori au fost cel puțin o dată vaccinați împotriva gripei sezoniere;

– să se prezinte la data programării, cu recomandarea medicală în farmacia autorizată și să achiziționeze vaccinul antigripal în vederea administrării acestuia.

De menționat că:
– vaccinul antigripal se va administra numai după efectuarea unei anamneze minimale de către farmacist, pentru identificarea unor eventuale contraindicații sau precauții la vaccinare.
– vaccinarea în farmacii nu se efectuează dacă persoana respectivă nu a mai fost vaccinată anterior antigripal și nu prezintă o recomandare medicală în acest sens.

”Recomandăm tuturor, în special persoanelor aflate la risc, să aibă grijă de sănătatea lor și să se protejeze în fața gripei, în contextul creșterii explozive a cazurilor de gripă sezonieră. Farmaciștii sunt alături de oameni pentru a-i ajuta să depășească cu bine această perioadă de alertă
epidemiologică, când gripa sezonieră s-a suprapus peste alte viroze și poate afecta starea de sănătate a populației.” a precizat domnul Prof. Univ. emerit Dumitru Lupuliasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România.

Vezi si alte articole...