vineri, aprilie 26, 2024

O prăvălie construită în stil național/neoromânesc în București a fost demolată

Din OrasO prăvălie construită în stil național/neoromânesc în București a fost demolată

Ana Rubeli, o povestitoare culturală de pe pagina de Instagram Aici a Stat, a relatat că pe traseul liniei de tramvai 7 din București exista o mică clădire construită în stil național/neoromânesc, care servea drept magazin și data din perioada interbelică. Această clădire a fost demolată cu ajutorul buldozerelor în luna aprilie a acestui an.

Potrivit explicatiilor postate pe pagina de Instagram Aici a Stat, proprietatea a fost deținută în anul 1911 de către un anume M. Buia.

Aiciastat proprietatea unui anume M. Buia la 1911. Cândva în perioada interbelică a fost ridicată această construcție în stil național/neoromânesc cel mai probabil cu rol comercial (posibil prăvălie). Și cândva în aprilie 2023 această construcție și corpul principal cu retragere de la alinierea tramei stradale au fost demolate cu buldozerele.
Autorizația de construcție datează din 2020 cu specificația “desființare parțială, consolidare și supraetajare”. Ironic, nu? Căsuțele aveau decorațiuni tipice stilului arhitectural neoromânesc: bumbii, frânghia împletită, ornamentul vegetal la cornișă.

Ana Rubeli a descris cum arăta clădirea înainte, când era împodobită natural cu o glicină frumoasă, care a fost apoi tăiată, iar ulterior clădirea a dispărut:

Fațada clădirii era îmbogățită natural de o glicină superbă care devenise unul dintre locurile de “pelerinaj floral” din București din perioada de inflorescență: aprilie-mai.
Întâi a fost tăiată glicina, apoi a dispărut și casa. Patrimoniul bucureștean a devenit mai sărac: a mai pierdut doi actori ai unui trecut tăcut. Linia tramvaiului 7 a devenit mai anostă și călătorilor grăbiți le rămân și mai puține frumuseți de admirat prin geamul zgâriat al mașinăriilor pe roți.
 

La adresa 11 Iunie nr. 49 se găsea o casă care îndeplinea și funcția de prăvălie.

Valoarea patrimoniului are trei componente: valoarea istorică, cea arhitecturală și cea memorial-simbolică. Dacă le conștientizăm și dacă le adunăm, vă garantez că fac mult mai mult decât valoarea terenului pe care ele îl ocupă. Din păcate, pentru adresa 11 Iunie 49 am pierdut șansa de a valida această ipoteză.

Vezi si alte articole...