sâmbătă, aprilie 1, 2023

Raluca Turcan: PNL are o măsură alternativă la vehiculata introducere a impozitului de 1% din cifra de afaceri

EconomieRaluca Turcan: PNL are o măsură alternativă la vehiculata introducere a impozitului de 1% din cifra de afaceri

„PNL are o măsură alternativă la vehiculata introducere a impozitului de 1% din cifra de afaceri: impozit redus de 10% pentru partea de profit în plus declarat, raportat la profitul de anul precedent. Pentru restul obligaţiei fiscale se va achita impozit de 16%. În plus, contribuabilii plătitori de impozit pe profit şi plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderilor, care achită impozitul datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială până la termenele scadente, vor beneficia de o bonificaţie de 10% calculată asupra impozitului datorat. Dar numai dacă nu înregistrează debite la nivelul bugetului general consolidat”, a scris Raluca Turcan, vineri pe Facebook.

 

Ea a adăugat că această propunere încurajează operatorii economici să declare în integralitate profiturile, stimulează firmele să plătească la termen obligaţiile fiscale.

 

„Impactul acestor măsuri asupra veniturilor bugetului general consolidat (pe termen scurt, mediu şi lung) va fi unul puternic pozitiv din următoarele considerente:

 

– Va genera un stimul puternic pentru declararea, în România, a valorii reale a profitului obţinut, în scopul de a beneficia de cota redusă de impozit pentru diferenţa de profit;

 

– Va determina scăderea “exportului” profiturilor în zone fiscale avantajoase (cote mai reduse de impozitare), pentru că va fi mai avantajoasă declararea profitului impozabil şi plata impozitului în România;

 

– Profitul impozabil suplimentar declarat în anul n+1 (mai mare decât în anul anterior – n) şi impozitat cu 10%, va fi impozitat în anul n+2 cu 16%, determinând o creştere semnificativă a veniturilor bugetare din impozitul pe profit pe termen lung”, a adăugat fostul ministru al Muncii.

 

Ea a mai spus că „orice contribuabil care doreşte ca în anul n+2 să beneficieze din nou de cota de 10%, va trebui să obţină, să calculeze şi să declare un impozit şi mai mare decât în anul n+1, iar cota de 10% se va aplica doar pentru profitul suplimentar din anul n+2”.

 

„Contribuabilii care nu declară impozite mai mari decât în anul precedent vor plăti în continuare doar cota de impozit de 16%”, mai precizează Turcan.

 

Aceasta a mai afirmat că „bonificaţia de 10% nu reprezintă doar un tratament non-discriminator faţă de bonificaţia de care beneficiază persoanele fizice pentru plata anticipată a obligaţiilor fiscale (impozite locale), ci şi un stimul suplimentar pentru respectarea calendarului trimestrial de încasări bugetare, în vederea acoperirii, în timp real, a surselor de finanţare pentru cheltuielile bugetare”.

 

„Ori de câte ori decidenţii guvernamentali au considerat că prin majorări m ale regimului de impozitare şi prin măsuri coercitive vor fi obţinute venituri bugetare suplimentare, s-a dovedit a fi o eroare! Realitatea economică a demonstrat contrariul – ori de câte ori s-au aplicat măsuri de simplificare şi bonificaţii fiscale, conformarea fiscală voluntară a crescut, iar nivelul încasărilor din venituri fiscale la bugetul general consolidat s-a majorat. Ar fi deosebit de grav să se adopte, din nou, măsuri eronate, orientate către companiile cu capital străin, sub false argumente naţionaliste şi într-o simplă şi eronată logică electorală”, a conchis Turcan.

 

Datele furnizate de Banca Naţională a României şi Camera de Comerţ şi Industrie a României arată foarte clar faptul că investiţiile străine au pondere covârşitoare în economia naţională, că zeci de mii de firme româneşti depind de comenzile marilor companii străine, că zeci de mii de firme au apărut şi s-au dezvoltat graţie companiilor străine, că sute de mii de locuri de muncă superioare sunt asigurate în aceste companii şi că salturile tehnologice ale economiei României au fost sprijinite de transferurile de know how şi tehnologie realizate de firmele străine. Mai mult decât atât, un tratament diferenţiat al operatorilor economici contravine atât Constituţiei României, cât şi Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană.

 

Vezi si alte articole...

Din Oras

Gazetadetimisoara.ro

Ziaristi.ro

Femeiadeastazi.ro