vineri, aprilie 26, 2024

Raportul CNCAV privind campania de vaccinare din România consideră misiunea drept „îndeplinită”

MedicalRaportul CNCAV privind campania de vaccinare din România consideră misiunea drept „îndeplinită”

Raportul publicat recent de către CNCAV, comitetul care a coordonat vaccinarea anti-COVID-19 în România şi care şi-a încheiat activitatea în prima jumătate a anului 2022, arată că misiunea privind imunizarea populației împotriva virusului SARS-COV-2 a fost îndeplinită cu succes.

Raportul CNCAV arată că misiunea privind imunizarea populației împotriva Sars-Cov-2 a fost îndeplinită
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) şi-a denumit raportul încheiat la finalul activităţii sale, care a durat aproximativ un an şi jumătate, „ROVACCINARE Misiune îndeplinită 2020-2022”.

Într-un document de peste 160 de pagini, prefaţat de fotografii şi mesaje din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis, a premierului României, Nicolae Ciucă, dar şi a celor implicaţi în organizarea şi funcţionarea CNCAV – medicii Valeriu Gheorghiţă şi Andrei Baciu, sunt prezentate datele privind vaccinarea anti-COVID-19 în țara noastră.

Acoperirea vaccinală la nivel naţional, la data de 2 februarie 2022, a fost de 41,85% în rândul populaţiei generale. Conform sursei citate anterior, centralizatorul livrărilor de vaccin anti-COVID-19 cuprinde un număr de 112 tranşe de vaccin primite de la producătorii autorizaţi, din care, pe fiecare tip de vaccin: 43 de la Pfizer, 26 de la Moderna, 20 de la AstraZeneca, 23 de la Johnson&Johnson.

Au fost înregistrate peste 19.000 de reacţii adverse la vaccinul împotriva COVID-19
„De la începutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 şi până la sfârşitul anului 2021, au fost clasificate 19.716 cazuri ca reacţii adverse post vaccinare (RAPI) dintre care 17.567 (89.1%) au avut manifestări generale.

Din aceste cazuri: 16.621(84.3%) au fost raportate în sistemul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDMR) şi 3.093 (15.7%) au fost raportate către Institutul Naţional de Sănătate Publică.”

Documentul precizează că din rândul cazurilor RAPI cu manifestări generale în baza documentelor medicale şi a investigaţiilor efectuate, cele mai importate cazuri au fost diagnosticate astfel:

manifestări aparat cardio-vascular: zece cazuri cu miocardită, patru cazuri cu pericardită şi un caz cu mio-peridardită;
tulburări hematologice: 16 cazuri cu manifestări trombotice, un caz citoliză hepatică, un caz purpură trombocitopenică;
tulburări privind sistemul nervos: 16 cazuri paralizie facială, două cazuri neuropatie senzitivă, un caz paraplegie flască și un caz sindrom Guillain Barre;
tulburări care afectează sistemul imunologic: 424 cazuri cu reacţii alergice şi 12 cazuri cu şoc anafilactic.
Pentru cele zece cazuri de miocardită, distribuţia pe grupe de vârstă este următoarea: patru cazuri la grupa de vârstă 15-19 ani, două cazuri la grupa de vârstă 20-24 ani şi câte un caz la grupele de vârstă 30-34 ani, 35-39 ani, 40-49 ani, respectiv 50-54 ani.

RAPORTUL INTEGRAL POATE FI CONSULTAT AICI.

Vezi si alte articole...