sâmbătă, aprilie 27, 2024

Robert Negoiţă, după ce a luat un copac în braţe: „Domnule Nicușor Dan, ăștia sunt copaci ilegali. Nu vreți să-i dați afară de aici?”

Din OrasRobert Negoiţă, după ce a luat un copac în braţe: „Domnule Nicușor Dan, ăștia sunt copaci ilegali. Nu vreți să-i dați afară de aici?”

Primarul Sectorului 3 din Capitală, Robert Negoiţă, a anunţat, într-o postare pe Facebook, că a plantat mai mulţi copaci pe bulevardul I.C. Brătianu din Bucureşti, deşi recunoaşte că zona nu ţine de primăria pe care o conduce. Acesta i-a transmis primarului general Nicuşor Dan că nu-l va lăsa să scoată copacii.

„Un aliniament de copaci frumos, atât de necesar în mijlocul Bucureştiului, unde e foarte cald, mai ales acuma că vine vara. Ne face bine puţină umbră, puţină răcoare. Şi aerul e poluat, e multă circulaţie. Avem nevoie de câţi mai mulţi copaci care să absoarbă dioxidul de carbon şi să elibereze oxigenul”, spune Robert Negoiţă, în clipul postat pe Facebook.

Robert Negoiţă recunoaşte că zona despre care vorbeşte nu ţine de primăria pe care o conduce.

„Chiar dacă nu ţine de Primăria Sector 3, că nu e administrat de noi, am intrat noi şi am făcut treaba asta aici. Am venit şi am edificat acest spaţiu verde, cu copaci, cu lavandă, cu aceste piedici încât să descurajăm circulaţia pietonală”, spune Robert Negoiţă.

Apropo, domnule primar general Nicuşor Dan, ăştia sunt copaci ilegali. Da, ăsta, săracu, e copac ilegal. Nu vreţi domnu’ Nicuşor Dan să veniţi să-l daţi afară de aici? Scoateţi-l, că nu vă place verdele, nu vă place frumosul, vă deranjează copacii, va deranjează cei care fac ceva. Dar n-am să vă las. Să vă ferească Dumnezeu, nu aveţi ce căuta aici. Ţineţi-vă departe de zona asta pentru că am reuşit cu greu să prindem aceşti copaci.

Robert Negoiţă:

„Copacii, fiind fiinţe vii, o chestie pe care domnul primar general nu o ştie, sunt fiinţe vii şi suferă de poluare la fel ca şi noi oamenii. Şi, da, ne-a fost foarte greu să prindem aceşti copaci aici”, mai spune Negoiţă în videoclip.

Noua postare a primarului Sectorului 3 vine la aproape două săptămâni de când Nicușor Dan a scos palmierii puși de Negoiță la Piața Unirii.

Vezi si alte articole...