vineri, aprilie 26, 2024

Un bărbat deghizat în măicuță a profitat de mila oamenilor, mai întâi în București apoi în Bacău

Din OrasUn bărbat deghizat în măicuță a profitat de mila oamenilor, mai întâi în București apoi în Bacău

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din Bacău au prins un bărbat care se deghizase în măicuță și cerșea. Acesta a mai folosit aceeași metodă acum trei ani în București. Pe data de 3 martie 2023, Poliția Locală a Municipiului Bacău a anunțat că individul a fost găsit cerșind în apropierea Bisericii „Sfântul Nicolae” și dus la secția de poliție pentru legitimare și apoi amendat.

Celebra „măicuță” a ajuns și la Bacău!
Individul deghizat în măicuță a fost depistat în această dimineață în zona Bisericii ,,Sfântul Nicolae” din Municipiul Bacău. O patrulă de ordine publică a Poliției Locale l-a interceptat în timp ce apela la mila publicului. Acesta a fost condus la Sediul Poliției Locale, unde a fost legitimat, a declarat Poliția Locală Bacău.
 

Bărbatul în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Bacău, a fost surprins profitând de mila oamenilor și a fost sancționat cu o amendă de 500 de lei conform prevederilor Legii 61/1991 republicată, conform declarațiilor polițiștilor. Aceeași metodă a fost folosită și în anul 2020 de către individ, când a fost depistat de Poliția Locală a Municipiului București, cerșind în fața naosului bisericii Sfântul Anton din centrul Capitalei, conform Digi24.ro.

Poartă straie negre, broboadă pe cap și o poșetă atârnată de gât. O mânecă a veșmântului mânăstiresc este prinsă sub haină, semn că femeia nu ar avea braț. Masca de protecție îi acoperă aproape toată fața. Oftează și cere bani enoriașilor din biserică.
„Bogdaproste, e pentru mânăstire”, suspină călugărița. Apoi, cu pași repezi, se îndreaptă spre ieșire. Ca să nu creeze suspiciuni, măicuța se oprește câteva clipe pe scările lăcașului de cult și, în semn de mulțumire pentru mila primită, începe să-i miruiască pe credincioși, declarau polițiștii cu trei ani în urmă, într-o postare pe Facebook.
 

Bărbatul a declarat, când a fost dus la sediul DGPLCMB din Centrul Vechi, că obține mai mulți bani dacă se îmbracă în haine bisericești.

Ca bărbat, lumea te trimite la muncă. Îți mai trage și un pumn în cap, declarat atunci bărbatul.

După un control, polițiștii au descoperit asupra bărbatului suma de 800 de lei, pe care nu a putut să o justifice. Ca urmare, a fost sancționat și predat Poliției Naționale pentru continuarea cercetărilor.

Vezi si alte articole...