vineri, aprilie 26, 2024

Volodimir Zelenski a cerut pași fermi din partea NATO. Ucraina vrea mai mult decât promisiunea „ușilor deschise”

ExterneVolodimir Zelenski a cerut pași fermi din partea NATO. Ucraina vrea mai mult decât promisiunea „ușilor deschise”

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a cerut pași fermi din partea NATO privind aderarea țării sale. Solicitarea de acum vine în contextul în care în luna septembrie a anului trecut, Ucraina a dorit o procedură rapidă de aderare la NATO.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut miercuri Alianţei Nord-Atlantice să facă mai mult decât doar să promită că Ucraina va avea uşa deschisă la summitul din iulie de la Vilnius, adăugând că ţara sa are nevoie de ”paşi fermi” în contextul în care încearcă să adere la organizaţia transatlantică.

Zelenski solicită pași fermi privind aderarea la NATO

În luna septembrie, la şapte luni după ce a fost invadată de Rusia, Ucraina a solicitat o procedură rapidă de aderare la NATO. Alianţa afirmă că are o politică a uşilor deschise faţă de Ucraina, dar nu a precizat dacă va accelera măsurile către o posibilă aderare a ţării la organizaţie.

”Pentru moment, doar sprijinul de la colegii din NATO şi sprijinul sub forma discursului despre uşi deschise nu sunt suficiente pentru Ucraina. Mai precis, nu este suficient pentru a motiva statul … soldaţii noştri”, a declarat Zelenski în oraşul Liov (vestul ţării), unde s-a întâlnit cu omologii săi polonez şi lituanian, potrivit Reuters.

”Avem nevoie de paşi în faţă. Decizia va fi la Vilnius, aşteptăm cu nerăbdare paşi fermi, contăm pe ceva mai mult decât uşi deschise”, a spus şeful statului ucrainean.

Liderii statelor NATO i-au promis Ucrainei la summitul de la Bucureşti din 2008 că într-o zi această ţară se va alătura organizaţiei, dar statutul de membru deplin al NATO pare îndepărtat.

Polonia, pregătită să livreze tancuri Ucrainei

În aceeaşi conferinţă de presă, preşedintele polonez Andrzej Duda a anunţat că Varşovia este pregătită să livreze Ucrainei 14 tancuri Leopard, în cadrul unei coaliţii internaţionale.

”Aşa cum ştiţi, trebuie îndeplinite o serie de condiţii formale, (obţinute) acorduri etc. Vrem înainte de toate să existe o coaliţie internaţională”, a spus şeful statului polonez.

Zelenski a salutat anunţul şi a subliniat că ţara sa aşteaptă ”o decizie comună” a mai multor state cu privire la tancurile Leopard, de producţie germană.

La rândul său, preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a precizat că ţara sa va ”continua să îi furnizeze Ucrainei asistenţă pentru apărare”. Este vorba despre sisteme antiaeriene Zenit şi muniţiile aferente.

Pe 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova pretinde că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina. nato, razboi in ucraina, Volodimir Zelenski

Vezi si alte articole...