vineri, aprilie 26, 2024

Zeci de proiecte pentru creşterea eficienţei energetice în România

EconomieZeci de proiecte pentru creşterea eficienţei energetice în România

Peste 3.000 MW proiecte de energie solară, finanţate din bani europeni, se vor instala în România până la finalul anului 2025. Asta arată estimările REI, grup de companii specializate în atragerea de fonduri europene și ajutoare de stat. Grupul are proiecte semnificative depuse în ultimul an pe schemele dedicate creșterii eficienței energetice.

Peste 500 MW ar putea intra pe piață în următorii ani doar din proiectele depuse de echipa REI pe parcursul anului 2022, în două sesiuni de finanțare – Componenta 6 din PNRR (Ministerul Energiei) – apel deschis în primăvara anului trecut și o ultimă alocare pe Schemele de Energie din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) – apeluri deschise în toamna anului trecut și gestionate de Ministerul pentru Investiții și Proiecte Europene (MIPE).

„La începutul lunii martie 2022, Ministerul Energiei a lansat apelul din Componenta 6 – PNRR, ce a vizat sprijin nerambursabil pentru companiile care vor să își sporească eficiența energetică, prin instalarea de soluții regenerabile, atât din surse solare, eoliene, cât și biomasă, hidro sau altele. Datorită cererii foarte ridicate, sesiunea a fost prelungită de trei ori, astfel că apelul s-a încheiat la sfârșitul lunii iunie. Deși cu o întârziere de aproape șase luni față de calendarul asumat de Ministerul Energiei, beneficiarii urmează să afle proiectele câștigătoare în perioada următoare. Suntem bucuroși că peste 70 de proiecte intermediate de noi vor fi finanțate, potrivit Listei provizorii publicate de Ministerul Energiei ”, a declarat Roxana Mircea, Managing Partner, REI Grup.

Din analiza REI:

  • 20% din proiectele de energie verde destinate autorităților publice, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), au fost intermediate de REI;
  • Guvernul pregătește finanțările „verzi” din Fondul pentru Modernizare: peste 1,5 miliarde euro pentru companii și autorități locale;
  • Apelurile de finanțare prin Fondul pentru Modernizare se vor deschide, cel mai probabil, în luna mai;
  • România se află în top 10 european la consumul energiei din surse alternative.

Vezi si alte articole...